cum cele sapte culori în lumina ascunse
în întunericul meu palpitati
umbre
cu fetele voastre interioare
si precum
frunza
moarta
îsi
devine
elicea
caderii
în
mine cadeti morti ai mei
când planati
în afara timpului
desi oasele voastre orfice
înca
mai rascolesc pamântul
iar eu încep sa miros
a piatra plânsa si ma zbat
cu mâinile legate pe dinlauntru
vibrând
când traversati prin mine spre un
niciunde
abia de voi zarit
si ma aflu deja plecat
în timp ce înca ramân viata voastra
din culorile invizibilului
iar de îndata ce intru în somn
cu narile dilatate de întuneric
voi siroiti din pliurile memoriei
pe linia
unde pamântul si norii fac schimb
de miraje
oare cu ce necunoscute voua ofrande
sa va mai pot chema
în tinuturile de-odinioara?
devine o joaca
a apei cu focul
aceasta opinteala a
incomunicabilului
elan al stingerii
iar eternitatea ni se arata
ca o bogata
diversitate a imposibilului
lenti si vinovati de vinovatie
continuam sa se ne înfatisam zorilor
când evaporarea luminii
mângâie coaja pietrelor
si precum surzii pot sa auda muzica
prin oasele lor
cu întunericul nostru simtim si noi
umbrele
devenite frig al trecutului
tacerea latoasa batrânetea
acestei singuratati fumegând
ca lâna pe oaia ramasa-n ploaie
tine de cald sufletului
umeda la atingere
iar de crescut din trup îti mai creste
doar umbra
întinsa lung pe faleza
semn ca soarele îti apune
iar de crescut din suflet îti mai creste
doar spaima
frica vitala
piciorul tau în somn cauta
o treapta de vid
fluieraturile tale alegeau mieii din turma
împrastiata
paseai spre mine cu nerabdarea
tânarului imberb când simte
viata umflându-se brusc în el
timpul se îndesa în tine
dar mâna întinsa
cândva sa întoarca
acea clepsidra
(în care deasupra te aflai si tu
bob marunt)
a fost data ciungului
Categoria: F
Cuvinte cheie:
Adaugat in: Nov 5, 2012
Vizualizari: 892
Scopul acestui portal este de a oferi gratuit cititorilor literatura stiintifica de calitate. Materiale libere de circulatie: carti, articole, studii de specialitate sunt oferite de catre cadrele didactice din invatamantul superior si preuniveristar, cercetatorii atestati.