Un vrednic calaret
Avea un cal prea blând si bine învatat;
Iar singur el semet
Si despre cal încredintat,
A vrut sa faca o cercare:
Ca fara frâu, calare
Sa iasa la primblare.
Deodata calul a pornit
La pas, încetisor;
Dar când a înteles ca n-are frâu strunit,
A prins a mai juca, a merge mai usor.
Apoi, luându-si vânt,
Sarea, zvârlea fugând,
Încât pe calaret l-a trântit el jos,
Iar singur a plecat la fuga mai vârtos
Pe vai, pe dealuri, prin ponoare
Si, dând de-o râpa mare,
S-a zdrumicat de tot.
Stapânul a aflat în urma calul mort.
S-a zis: Sarmane cal, prea cruda ta pieire
Eu însumi ti-am gatit.
Tu sub povatuire
A frâului strunit,
Erai prea blând si bun si nici nu ma trânteai,
Nici capul nu-ti rupeai.

Si slobozenia cât e de desfatata,
Dar când la un norod nu are
A sa masura înteleapta,
Se face primejduitoare.

Categoria: D

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 734