T;aranul între vitisoare
Avea si o caprita.
El o numea lelita,
Îi da adese taricioare.
Si bine o tinea.
Ea însa un narav avea:
De câte ori taranul intra pe zi în casa,
Caprita dupa dânsul pe-o lavita sarea,
Apoi si peste masa...
Stapânu-i suferea,
Caci astepta sa vada
Curând, pe lânga capra, si o frumoasa iada
(Iar unde omul este pe cale de sporit
Oricare suferinta
O poarta, multumit,
Vânând a lui dorinta.)
Nu dupa multa vreme ieduta se nascu.
De aldamas taranul la crâsma petrecu.
Dar când napoi se-ntoarse,
Vazând cum sare iada de pe bordei pe casa,
El a bufnit de râs,
Si în proverb a zis:
— Caprita sare masa,
Ieduta — casa!
E prea adevarat,
Ca vitiul din nascare
Nu e vindecat,
Si a naturii lege îsi are-a ei lucrare,
Iar mie-mi place când
Aud pe-un fiu cu minte cam astfel rezonând:
“Parintilor viata, respectul, ascultarea
Le sunt dator; dar totusi în fapte nu doresc
A lor deprinderi rele ca fiu sa mostenesc.”

Categoria: D

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 796