Dimineata, la ceasul rugaciunii,

când pe ramuri sta înca proaspata roua,

am auzit lânga mine cântecul pasarii unice.

Iata! se înalta asa de minunat, asa de limpede,

si rasuna în atâta ecou încât pare ca lumea,

marea si larga Lume, toata îl asculta,

firea toata îl aude si îi raspunde,

îl aude si-l însoteste pâna sus de tot,

la Dumnezeu.



Privesc, pe mladita unei ramuri,

într-o picatura limpede de roua

si ascult cântecul de lumina al pasarii.



În linistea lunga a clipei acesteia atât de înalte,

fara voie îmi închipui bucuria cereasca;

fara de voie o descopar acum,

în pacea starii de rugaciune la care ma aflu

si care ma stapâneste deplin.



O descopar nu ca o oprire si înecare în simtire,

nu ca o pierdere a uitarii de sine în extaz,

ci ca o ascutime de înteles trait, limpede si curat,

ca o necurmata si nemarginita suire, tot mai

apropiata,

tot mai crescuta – la inima cea tainica si sfânta

a Domnului.

Categoria: T

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 1047