Amarâta turturea
Când remâne singurea,
Caci sotia si-a repus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât traieste, tot jaleste,
Si nu se mai însoteste,
Trece prin flori, prin livede,
Nu sa uita, nici nu vede.

Trece prin padurea verde
Si sa duce, de se pierde;
Zboara, pâna de tot cade,
Dar pre lemn verde nu sade.

Si când sade câteodata
Tot pre ramura uscata;
Umbla prin dumbrava-adânca,
Nici nu bea, nici nu manânca.

Unde vede apa rece,
Ea o turbura si trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbura si bea.

Unde vede vânatorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vaza, s-o loveasca,
Sa nu se mai pedepseasca.

Când o biata pasarica
Atât inima îsi strica,
Încât doreste sa moara
Pentru a sa sotioara,

Dar eu om de-nalta fire
Decât ea mai cu simtire,
Cum poate sa-mi fie bine?
Oh! amar si vai de mine!

Categoria: V

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 824