În dupa-amiaza asta ploua ca niciodata; si nu
am pofta sa mai traiesc, inima mea.

Dupa-amiaza asta e blânda. De ce sa nu fie?
S-a-mbracat în gratie si mâhnire; s-a-mbracat ca femeie.

În dupa-amiaza asta ploua la Lima. Si eu mi-amintesc
de-nfricosatele pesteri ale ingratitudinii mele;
de stana-mi de gheata deasupra macului ei,
mai grea decât acel: „Nu fi asa!” al ei;
de florile mele negre, cumplite; de barbara,
uriasa lovitura de piatra; si de rastimpul glacial.
Cu uleiuri aprinse, demnitatea-i tacuta
va pune punct.

De-aceea, în dupa-amiaza asta, ca niciodata merg
cu bufnita asta, cu inima asta.
Si altii trec alaturi; si vazâdu-ma asa de trist,
iau o bucatica din tine
în faldul abrupt al mâhnirii mele adânci.

În dupa-amiaza asta ploua, ploua tare. Si nu
am pofta sa mai traiesc, inima mea!

Categoria: V

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 801