Iubire, sete de viata,
Tu esti puterea creatoare,
Sub care inimile noastre
Renasc ca florile în soare,
Si, îmbatate de-al tau farmec,
Ce peste lume se asterne,
În tremurarea lor de-o clipa
Viseaza fericiri eterne.

Din haos si din întuneric
Te-ai smuls, fecunda si senina:
Al tau surâs de alma parens
Fu prima raza de lumina.
Si, de caldura ta, planetii
Treptat se dezmortesc, învie…
Pe toti ca într-o mreaja-i leaga
Universala simpatie.

Tu faci sa circule în lume
Puterea ta de zamislire.
Si miliardele de forme
De-a lungul vremii sa se-nsire.
Vietile, ascunse-n germeni,
Din somn cât le atingi tresar,
Si toate-n raza ta învie,
Si toate mai frumoase par.

Prin tine, valuri de vibratii,
Din departatele planete,
Trezesc în sufletele noastre
Dureri si bucurii secrete;
S-acele nostalgii ce-adesea
Ne vin fara sa stim de unde,
Or fi ecouri ostenite,
Chemari din regiuni profunde.

E greu sa-mi deslusesc ce cuget…
Dar tu-mi evoci o lume-ntreaga,
De care nu stiu ce putere,
Ce doruri mistice ma leaga.
Ma simt mai bun, mai cald, mai vesel.
Viata toata mi s-arata
Frumoasa, si într-o lumina
Cum n-am vazut-o niciodata!

Caci azi iubesc; din nou îmi pare
Ca e întâia mea iubire.
Natura-mbraca pentru mine
Podoabe, ca sa ma inspire:
Copacii înfloresc, în aer
Plutesc miresme-mbatatoare,
Acelasi dor, acelasi suflet
Palpita-n fiecare floare.

Iubesc, si-n clipa asta toate
Câte rasar în primavara
Sunt propriile mele visuri,
Aievea întrupate-afara.
Atins de farmecul vietii,
Ma simt o forta-n univers,
Si glasul meu devine cântec,
Gândirea mea devine vers.

I
Ce noapte blânda se coboara
Peste pamântul obosit!
Si-i cald, taranii dorm afara,
S-ai nostri toti au adormit
Eu singur stau ca un lunatic;
De-ati sti voi gândurile mele!…
E-o luna parca-i ziua. Cerul
I-albastru tot, spuzit de stele.

Nici broastele nu dorm. Ce sfada!…
Si dupa glas le întelegi
Pe cele mai cu greutate:
Or fi facând si ele legi.
De pe gunoaie-aprinse fumul
Molatic se ridica-n cer,
Si caii la pasune suna
Din piedicile lor de fier,

Departe-un fluier se aude,
Un cântec aiurit, duios,
Ce-n note lungi, tremuratoare,
Suspina lin, misterios,
În sfânta liniste a noptii.
O stea aluneca de sus
Si taie-o dunga alba-n aer…
Cine din lume s-o fi dus?

În capul satului e curtea.
Ce-or fi facând acolo oare?
Or fi dormind e miezul noptii.
Si ea?… Atât de gânditoare

Si trista m-a privit aseara!
Plânsese, ori mi s-a parut?
Ce-ar fi odata, mâna-i alba,
Când mi-o întinde, s-o sarut?…

Si-n minte mi s-arata chipu-i
Atât de fraged si de blând,
Cu ochii mari, senini, albastri…
Ascund în fundul lor vrun gând?…
Suvite blonde-i cad pe frunte…
Un par bogat si matasos,
S-un gât ce-ti da fiori, s-o gura…
Cum râde de copilaros!

O fi stiind cât de frumoasa-i?
Un liliac orbit de luna,
În zbor, de strasini se loveste.
Visez? Cine-a venit sa-mi spuna
Ca ea-ntr-o vaga asteptare
Se primbla singura pe-afara?
La vremea asta sa nu doarma?…
Sunt basme noptile de vara!

Se poate gândurile mele
S-o fi atins, si ea-n nestire,
Ca de o vraja tulburata
De-aceasta raza de iubire,
Sa fi iesit sa cate-n stele
Tovarasi, de urât sa-i tie.
Si plec. Un glas parca ma cheama…
Stiu bine ca i-o nebunie.

Sunt noua case pân-acolo,
Si câinii dorm în batatura.
Pasesc încet, aud cum sufla
Puternic vitele sub sura.
Îmi bate inima m-apropii.
Zaresc ceva?… Ori mi se pare…
Ba da, o umbra e în poarta;
Si nici un semn, nici o miscare…

Ajung în dreptul ei… Cum tremur!
Si trec cu ochii în pamânt…
Îmi fac mustrari de stângacia
Si frica mea fara cuvânt.
Ma-ntorc… As fi trecut s-acuma,
Caci pentru frica nu-s povete…
Dar ea-mi sopteste: buna seara…
Tot fetele mai îndraznete!

M-abat si… sovaind, m-apropii,
Si toate-mi par ca într-un vis…
E o lumina uimitoare,
Tot cerul parca s-a deschis.
Copila aiurit zâmbeste
Privirii mele arzatoare.
T;iu minte ca i-am zis atuncea:
…Sa nu racesti… e cam racoare…

Si-ncet i-am pus pe umar mâna
Asa timid, tremurator…
Stiu eu? Poate-a cuprins-o mila,
Ca s-a lasat încetisor,
Ca un copil, plecându-si capul
Pe pieptul meu sa i-l mângâi:

Ce dulce e!… Toata viata
Vreau lânga tine sa ramâi!

Frumos îi mai miroase parul,
Miroase toata ca o floare.
Ma uit la ea atâta farmec
Îmi arde inima, ma doare…
S-am sarutat-o mult si lacom,
Am sarutat-o, scos din minti,
Pe ochii reci, pe gât, pe gura,
Cu mii de sarutari fierbinti.

Târziu ne-am despartit… cu-ntoarceri,
Cu traganiri copilaresti.
S-am urmarit-o cum se sterge,
Ca o minune din povesti.
Si mult am stat asa, în noapte,
Sa-mi deslusesc tot ce-am simtit.
Aveam în mâini caldura, forma,
Parfumul visului iubit.

În sat cocosii prind sa cânte.
Deasupra stelele clipesc.
Miscarea lumii întrerupta
Reintra-n mersul ei firesc.
Si când a doua zi, pe haina,
Mirat, gasesc un fir de par,
Pricep ca visul ce visasem
S-a petrecut în adevar.

Ma-mbrac, ma pieptan mai cu grija.
Ce-i, Doamne, si iubirea asta!…
Acum, eu cred ca ea ma vede,
M-acopera cu dulcea, casta
Si visatoarea ei privire.
Iubit de ea, ma simt frumos,
Si parca nu ma-ncape lumea…
Ce mândru calc si radios!

Vad satu-ntr-o lumina noua.
Ma simt usor, mi-e cald, mi-e bine,
Si oamenii, mai veseli astazi,
Privesc cu dragoste la mine;
Si toate par înfiorate,
În aer e o sarbatoare…
Natura, în extaz, palpita
Ca-n primul rasarit de soare.

Pricep… ea a deschis fereastra,
Si din albastra ei privire
S-a revarsat asupra lumii
O sfânta raza de iubire,
Si toate-au tresarit atuncea
Ca de fiorul cel dintai…
Iubito, farmecul acesta
Are ceva din ochii tai!

II
Vezi, sa ne scrii cum-ei ajunge…
Si mama-n prag ramâne trista.
Privirea mea caut-aiurea
O fluturare de batista…
Mi-s ochii înecati de lacrimi,
Si trapul cailor stârneste
Un nor de praf; în juru-mi totul
Se-ntuneca, se-nvalmaseste.

Pustie, nesfârsit de lunga,
S-asterne vremea înainte,
Si de pe-acum încep sa-mi para
Povesti aducerile-aminte;
E-atâta fericire-n urma,
Si-atâta-mi pare de departe,
Încât ma-ntreb dac-am trait-o,
Sau am citit-o într-o carte.

Ma vad în larma de la scoala,
Pierdut, neînteles de nime,
Cercând nelinistea-mi ascunsa
Si dorul sa mi-l pui în rime.
Viata mea se-nstraineaza
De tot ce se petrece-afara,
Si s-adânceste, visatoare,
În calmul noptilor de vara…

O, am sa-ti scriu adesea, mama,
Scrisori nebune, de prin stele,
Caci stiu cine-o sa le citeasca
S-o sa priceapa ce-i în ele.
Tu, ascultându-le, vei crede
Ca-s basme de pe alta lume,
Si nu vei banui nimica…
Vei râde, ca de niste glume.

Iar daca ochii ei albastri,
Citind, se vor întuneca,
Si pe obrazu-i trist si palid
O lacrima va luneca,
Tu fa-te ca nu vezi, si las-o
De tine fata sa-si ascunda,
Gândeste-te ca sunt departe,
C-astept si roag-o sa-mi raspunda.

III
Cumplite-s noptile de iarna,
Si lungi de nu se mai sfârsesc.
În urletele vijeliei
Sunt glasuri cari ma bocesc,
Si mi-e urât, mi-e dor, mi-e jale,
Si întunericul de-afara
Îmi face casa mai ursuza,
Singuratatea mai amara.

Tu nici nu banuiesti, copila,
Ce dureroasa nebunie
S-abate-n noptile acestea
Peste viata mea pustie,
Si cum ma mistui, si ma zbucium
Ca-ntr-un ocean care ma-nghite,
Pierdut si nestiut de nimeni
În golul vremii neclintite.

Mereu pe-aceleasi pagini caut
Un semn, stiut mai dinainte…
A, iat-o fila îndoita…
Icoana ta-mi rasare-n minte,
Te vad citind aceste rânduri,
Te simt gândindu-te la mine,
Urzind, pe-o clipa de iubire,
O lume de povesti senine,

Te urmaresc în cartea asta,
Ca si cum unele cuvinte
Ar mai pastra ceva din glasul,
Din respirarea ta fierbinte;
S-adesea când ma-neaca plânsul
De-atâta dor, de-atâta jale,
Eu îti sarut aici privirea
Si urma gândurilor tale…

Cine-a tipat asa?… Cum tremur…
Pare c-aud un pas pe scara,
Ascult, tiindu-mi rasuflarea…
Nimic e viforul de-afara.
O, linistite nopti de iuliu,
Atât de limpezi si albastre,
Unde sunteti?… Voi, poezia
Si farmecul iubirii noastre!

IV
S-a luminat de ziua; nu e
T;ipenie de om pe strada,
A mele-s cele dintai urme
În valurile de zapada;
Sunt ametit de neodihna,
În gând spui versuri latinesti,
Si, dupa fiecare strofa,
Ma-ntreb daca ma mai iubesti…

În clasa: dascalul, la tabla,
Masoara calea dintre stele;
Pe liniile lui mi-s ochii,
Dar unde-s gândurile mele!…
E vara, stau culcat în iarba,
Miresmele de flori ma-mbata,
Încet îmi luneca pe frunte
O mâna alba, delicata:

Te vad privirea mi se pierde
În ochii tai adânci si mari,
Si stiu ca esti a mea, si totusi
Parca ma tem sa nu-mi dispari.
Tacerea, pajistea, lumina
Ne farmeca, ne înfioara;
Viata, inimile noastre
Palpita-n tot ce ne-nconjoara…

Deasupra noastra doua presuri
Pe-o ramura se giugiulesc,
Si-n aer de plutesc miresme,
E ca si florile iubesc…
Figura ti se lumineaza,
Si ochii galesi ti s-aprind
Ce gând îti tremura pe buze
De ma privesti asa, zâmbind?…

Acum iesi, tinere, la tabla
Si spune-ne ce-ai înteles!
Tresar… ma-ntreb unde ma aflu…
Scolarii îmi fac semn sa ies.
În hohotul de râs al clasei
Privesc în juru-mi sastisit
Uitati-va la el, si-l plângeti…
Nenorocitul… a dormit!
Uluit, zapacit.

Categoria: V

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 927