În vremile trecute o jupâneasa mare
Nascu un fat-frumos.
Copilul cât se poate era de sanatos;
Dar pentru ca sa aiba mai buna cautare,
Cucoana doua mance pe lânga dâns’ tinea

Si singura-l hranea.
Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare
Ca pruncul va ajunge un uries sub soare.
El însa deodata traia mai mult sugând,
Caci mancele si muma mi-l îndopau pe rând,
Încât dupa o vreme asa îl ghiftuise,
Ca copilasul gingas de tot se bolnavise.
Mai-mai era sa moara, dar soarta l-au scutit.
Iar într-o zi când muma de-acasa au lipsit,
Lasând femei si mance de cuconas sa cate,
Ca prin un farmec ele se-mprastiara toate,
Si, ramânând copilul în leagan singurel,

Se rasturna din el…
Chiu, tipete prin casa se auzeau de-ndata.
Boierul, suparat,
Veni sa vaza singur pe prunc cu capul spart.
El într-o plecare pe gânduri afundat,
Rosti asa cuvinte: “Ca mance de prisos,
Oricum, si-n orice stare, n-aduc vreun folos”.

Categoria: D

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 676