A1ba iarna dunareana
Cu zapezi pâna la brâu
Culca-n sarica balana
Baraganele de grâu.

Napadind zbatai si rosturi,
Neaua urca reci minuni :
Mistuiti în adaposturi,
Oameni si salbaticiuni.
Peste sate fâra vaduri
Îsi azvârle din duium
Uriasele plocaduri
Gaurite rar de-un fum.

Nimeni linistea nu sfarma,
Doar ca-n some nedeslusit
Îsi descarca-n gol o arma
Chiotul înabusit.

Curge viscol ca pe vrana.
Nevazuta s-a închis
T;ara fara de prihana
În omat ca într-un vis.

Iar la guri de vai, pe laturi,
Într-o noapte s-au durat
Stralucite-nvoalte caturi
Pentru Crivat-împarat.

Fulger alb, întreaga zare
Intra-n ochi, un junghi taios,
Albul a atât de tare,
Ca ajunge veninos.

Si-n cumplita lor albete
Dorm adânci pustietati;
Pun troienii vami razlete
Între mari singuratati.

Româneasca iarna veche,
Albe lumi, fara drumeti...
Trece-un lup într-o ureche
Pe gorgane de nameti.

1943, ianuarie 11 Bucuresti

Categoria: V

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 900