Pe 8 ianuarie, la ora 19.00 în Sala Mare a Teatrului Național “Vasile Alecsandri” va avea loc cea dintâi premieră a acestui an cu spectacolul “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, în regia lui Mircea Cornișteanu.
Costume: Rodica Arghir
Distrubuţia: Petru Ciubotaru, Dionisie Vitcu, Irina Răduţu Codreanu, Cosmin Maxim, Teodor Corban, Constantin Puşcaşu,
Doru Aftanasiu, Călin Chirilă, Ionuţ Cornilă, Constantin Avădanei,
Gelu Zaharia, Radu Homiceanu, Horia Veriveş, Andreea Spătar.
“Din 1974 până astăzi, deci mai bine de 40 de ani, am pus în scenă Scrisoarea… de 6 ori, de fiecare dată am găsit în text lucruri care-mi scăpaseră, relaţii noi, nuanţe diferite faţă de cele din spectacolele anterioare, dar mai ales situaţii mereu compatibile cu realităţile contemporane. Geniul lui Caragiale a surprins şi imortalizat tipologii comportamentale şi trăsături esenţiale ale celor care trăiesc în acest spaţiu geografic, ci şi obsesiile vremii lui care s-au perpetuat vreme de 130 de ani şi care, sunt convins că vor exista şi peste 130 de ani de aici în colo.
Iată de ce acest spectacol se petrece în anul în care citiţi aceste rânduri, an în care, ca şi în 1884, problemele noastre sunt revizuirea Constituţiei, corupţia, Europa „cu ochii aţintiţi asupra noastră” şi mai ales „eu cu cine votez. Doamne ajută!” Mircea Cornişteanu
Următoarele reprezentaţii au loc pe 9 şi 30 ianuarie.
Categoria: Stiri educatie
Cuvinte cheie:
Adaugat in: Jan 7, 2015
Vizualizari: 314
Biroul pentru Europa Centrală și de Est al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF) organizează la Cluj-Napoca, în perioada 20-24 aprilie 2015, a patra ediție a Festivalului regional al tinerilor francofoni.
Festivalul își propune să creeze un spațiu pentru .....
Scopul acestui portal este de a oferi gratuit cititorilor literatura stiintifica de calitate. Materiale libere de circulatie: carti, articole, studii de specialitate sunt oferite de catre cadrele didactice din invatamantul superior si preuniveristar, cercetatorii atestati.