POPOARELE DE CAI
ale lui Alexandru,
aici în Macedonia,
galopau, galopau…

Viata lor este, toata,
doar o strafulgerare
albastrie,
un nisip ridicat de copite,
o nota de subsol, fugara,
cu litere indescifrabile.

Printre popoarele de cai
din Macedonia,
asa cum îi sta bine unei pasari,
tu cânti:

„ Cu vremea si caii acestia vor ajunge
sa bata-n copite poemul si sângele lui.
Cu timpul si noi ca si ei vom strapunge
cerul din vers cu ochi albastrui.

Vom galopa întinsele nisipuri
si vom purta în sa neînfricatul vers,
iar pieptul stralucind de-alamuri,
nicicând nu va opri din mers.

Caii împing calaretii în luna.
Zeii din Olimp, pe-ntinderi solare,
pregatesc lumii calarie nebuna,
din Grecia pâna în nestiute hotare.

Cu vremea si caii lui Alexandru vor trece
galopând prin sângele meu si al tau,
prin gheata iubirii cea alba si rece,
cum rece e clocotul apei în hau.”

Popoarele de cai
mai galopeaza si azi
suflându-ne în fata
armura calaretului.

Categoria: Versuri melodii

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 296