În camera cu-ncetul începe în surdina
O lupta-nabusita de umbra si lumina,
Si seara care vine molateca si trista
Dezvaluie-ndaratnic trecutul, si persista
Sa scota din parfumul de flori de tuberoza,
Fantome diafane si reci ca o cloroza,
Dospita-n resemnarea bolnavului când stie
Ca aripile mortii pe fruntea lui adie.

Dar lunga agonie se stinge, iar regretul
În sufletu-mi patrunde nostalgic, si cu-ncetul
Durerea ma cuprinde, si-n jurul meu se lasa
Un golfara de margini, un gol care m-apasa,
Si sunt atât de singur, si totusi lânga mine
Îmi pare c-o fantoma se-aseaza, si-n suspine
Îmi spune linistita si vesnica poveste
A umbrelor din lumea ce astazi nu mai este,
În vreme ce pendula... cu ce monotonie,
Îsi deapana rozaru-i de grea melancolie!

Si seara tot mai tare continua sa-si lase
Retelele-i de umbra pe-a spleen-ului matase
Din care-mi torc vieata – si seara tot mai tare
Continua s-adune senzatii solitare
De Crist lipsit în lume de rost si care-si poarta,
În loc de cruce, numai iluzia-i desarta.
Dar fara Magdalena, sa-l unga pe picioare
Cu mirt, si-apoi sa-l strânga la sânu-i, iubitoare,
Si fara Sfântul Petru, sa-l nege-n dimineata

În care-i se va pune în cumpana vieata,
Iar ziua ce se-ncheie mai trista ca iubirea
E tot atât de goala ca si nemarginirea.

Dar noaptea ce coboara aduce dupa sine
Si somnul – somnul, frate parerilor de bine
Ca ies, prin ajutorul narcoticelor vise,
Din mine cum se iese pe portile deschise,
Spre larg, mânat nainte de-ncrederea deplina
Ca ziua urmatoare va fi ceva mai plina.

Categoria: D

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 826