Faculty.ro - acces liber la cunoastere - carti, cursuri, seminarii & student fun
ION IONESCU-BUCOVU - 162 de ani de la nașterea li EMINESCU


EMINESCU LA A 162-A ANIVERSARE DE LA NASTERE

Acum la mijloc de ianuarie se petrec 162 de ierni de când Mihai Eminescu a cazut ca o lacrima a lui Dumnezeu pe solul nostru românesc.De atunci pâna astazi s-au scris biblioteci întregi despre el. Se pare ca orice cuvânt în plus este de prisos.
Si totusi...
În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualitatii românesti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de strabatut un drum anevoios, pâna la tragic, între anii acumularilor si formatiei filozofice si stiintifice, apoi chinuitii si amenintatii ani de slujbas, în sfârsit, neînduplecatii ani care i-au macinat existenta fizica, în ultima parte a vietii, prabusindu-l definitiv.
Pe timpul vietii lui s-a vorbit ca ar fi luat un sifilis de la Veronica, care si ea la rândul ei l-ar fi luat de la ofiterii pe care-i sluja ca infirmiera în Iasi la 1877 .De altfel povestea a auzit-o si Veronica care, dupa moartea lui, se simtea ca e privita rau de toata lumea, fapt ce o face sa plece din Bucuresti la Varatic si, dupa aproape patruzeci de zile sa se otraveasca. Augustin Z.N. Pop dezminte asemenea poveste. Alta era relatia dintre ei. Ca dovada ca Veronica în anul 1887 îl ia bolnav de la Henrieta de la Botosani si-l aduce în Bucuresti pentru îngrijiri. Mult timp stau împreuna, merg la spectacole de teatru, la plimbare etc. O fotografie descoperita decurând îi arata amici, fotografiati într-un grup de artisti, unde este si Caragiale. Aici însa vedem un Eminescu lânga Veronica și Vlahuța distrus de boala, tras la fata cu o mare mustata în strachina, pe cap cu o palarie cu pamblica într- un costum alb.
Cred ca Eminescu-omul, viata lui, e greu de descifrat dupa 162 de ani. Mai bine sa lasam marturiile contemporanilor care l-au cunoscut sa vorbeasca. Deși marturiile lor au pus preț mai mult pe cancanuri, scoțând în relief partea exotica a vieții lui.
El nu a aparut pe un sol arid. În familia lui era o efervescenta culturala. Se vorbeau câteva limbi, caminarul avea o biblioteca bogata. Si mai presus de orice voia ca fiii lui sa învete carte. Apoi mama-sa iubea folclorul, le spunea basme, le cânta si îi încânta cu snoave, proverbe si eresuri. Si copilul Eminescu a îndragit natura Ipotestilor, padurea, lacurile, dealurile, câmpul, ciobanii, prisacarii, tapinarii.
Apoi la Cernauti a avut norocul sa dea peste un om al lui Dumnezeu care i-a îndrumat primii pasi spre o lectura solida. E vorba de Aron Pumnul, profesorul lui de limba romana la care statea în gazda. Aici l-a numit si bibliotecar peste biblioteca gimnazistilor. Primele poezii ale înaintasilor le-a citit si rascitit din , , Lepturariul” lui Pumnul si acum se îndragosteste de poezie. Boliac, Cârlova, Alexandrescu, Eliade si mai presus de toti, Alecsandri, sunt mentorii lui de la care va fura rime, ritmul, teme si le înoieste, trecându-le prin personalitatea lui. Ca dovada ca dupa ce profesorul moare, Eminescu nu mai e interesat de gimnaziu si pleaca aiurea hoinarind cu trupa de actori prin tara. Acum înfloreste erosul. Era la vârsta când iubirea da în floare. Iubirea si aventura pun stapânire pe el. Colinda tara cu trupele de actori, se emancipeaza, discuta cu artistii, devine chiar artist în , , Razdvan si Vidra”, jucând rolul ciobanului.
Un rol de seama în viata lui l-a jucat revista , , Familia” a lui Iosif Vulcan. Aici publica primele poezii, fiind elogiate de ziarist. Apoi Viena, centru cultural al Imperiului Cezaro-Craesc, îl primeste cu bratele deschise. Acum ia contact cu filozofia timpului prin profesorii renumiti ai Universitatii vieneze. Si ceea ce este hotarâtor pentru el, publicarea în revista , , Convorbiri literare” a primelor creatii de valoare: , , Venere si Madona” si , , Epigonii”. Iacob Negruzzi îl informeaza imediat pe Titu Maiorescu despre frumoasele creatii ale necunoscutului poet.
Un capitol aparte din viata lui este epoca veroniana, femeia care-i captiveaza toate simturile si scrie cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura româna.
De aici încolo incepe calvarul. Venind în tara este supus unor vicisitudini politicianiste. Mutându-se în București de la Iași, intra în vâltoarea politicianista. Participa zilnic ca ziarist la Camere, fiind martor la toate luptele politice ale timpului. Dar , , Timpul” devine tribuna lui de lupta împotriva tuturor nenorocirilor care cuprinsesera aceasta tara. Articolele lui de la , , Timpul” încep sa deranjeze atât pe ciocoii de la Junimea, regalitatea, cât și stapânirea austro-ungara care pune pe urmele lui o sumedenie de spioni. De aceea toți care i-au laudat poezia lui în timpul vieții, n-au zis un cuvânt despre activitatea lui jurnalistica.
Asa zisele pete gri din viata lui au fost discutate si paradiscutate.
De la , , Mai potoliti-l pe Eminescu!” al lui Carp, intriga nenorocita tesuta în jurul ziaristului Eminescu de slugile Imperiului Austro-Ungar, facându-l nebun, si pâna la injectiile cu mercur care i-au distrus viata, Eminescu a trecut printr-un hatis al vietii greu de imaginat. Sa fi fost societatea , , Carpati” cauza care cerea Ardealul, mobilizând mii de români?Sau fulminantele lui articole din , , Timpul” împotriva Imperiului? Sa fi actionat unii dintre junimisti ca spioni ai imperiului? Sau Maiorescu sa fi jucat un rol dublu? Pe deoparte sa-l ajute pe Eminescu si pe de alta parte sa-l incrimineze?Eu nu stiu cum s-au suprapus niste coincidente peste viata lui. Cum se face ca pe 8 iunie 83 e luat pe sus si bagat în ospiciu si imediat pe ziua de 28 iunie 1883 Austro-Ungaria rupe relatiile diplomatice cu România, Bismark ameninta cu razboiul, executând manevre militare în Transilvania iar presa maghiara ameninta cu anexarea Valahiei. Medicul Ovidiu Vuia sustine ca pâna în 1883 Eminescu a fost psihic normal, nu a prezentat semne de lues ereditar, în 1872 a avut o hepatita, mai târziu o enterocolita, urmata de o artrita, boli care n-au avut nicio legatura cu infectia luetica.
Încet-încet Eminescu își daduse seama ca este parasit de prieteni. Pe Maiorescu îl face smintit ( vezi celebra Ex. Min. Tit. Maiorescu), junimiștii îl ocolesc, Slavici se departeaza și el sub diferite pretexte, doctorul Bardeleban, medicul curant al regelui și soțul lui Mite, ducea vești despre el nu tocmai potrivite reginei. De aici și furia lui Eminescu pentru rege. Semnalul este dat de celebra , , Mai potoliți-l pe Eminescu!” a lui Carp. Trebuia cu tot dinadinsul înlaturat de la ziarul care devenise un potențial pericol. Și așa-zisa nebunie a lui a cazut ca o mana cereasca .
Dupa 1883 viata lui penduleaza între reverie si durere.
Între 1883 și 1889 biografii lui scot în evidența mai mult latura lui , , bolnava”.Daca ne-am apleca cu mai multa atenție asupra acestei perioade am constata ca Eminescu a avut mai multe clipe de luciditate decât de reverie. Cum se face ca dus la Viena cu escorta polițieneasca la sanatoriul Oberdobling, fara nici un tratament, în câteva zise își revine și vorbește cu doctorii filozofie, despre vechimea limbii noastre, recita versuri, de asemenea este invitat la masa, purtându-se ca un om normal. Același lucru putem spune despre el și când este internat la Odesa. Aici se comporta normal, scrie scrisori în țara, vorbește cu doctorii, este invitat la masa etc. El a continuat sa scrie și poezie. Dar n-a mai avut ladoaiele lui sa-și pastreze ciornele, sau caietele lui, hârtia scrisa, mototolita, fie s-a pierdut, fie a fost aruncata la gunoi. Dar când vine în țara și i se administreaza injecțiile cu mercur, cade în reverie, îmbolnavindu-se mai rau. Sau acele tratamente empirice cu apa și funii ude, ca pe timpul evului mediu. Și mai rau, cum îl bagi între niște nebuni clinici, unde este lovit de alt nebun, Petre Poenaru, cu o piatra zvârlita în cap. Va închipuiți ce calvar?
Mai degraba Eminescu a suferit o mare depresie sufleteasca, vazându-se înlaturat de la Timpul, ziarul lui de suflet, unde și-a pus în joc toata pasiunea lui jurnalistica. Vazându-se fara un venit care sa-i asigure un trai normal, Eminescu, s-a înstrainat, a cazut într-o apatie iremediabila. La toate acestea s-a adaugat și refuzul lui Maiorescu de a-i încuviința casatoria cu Veronica Micle. Daca aceasta casatorie avea loc, poate soarta lui era alta.

Eminescu este si ramâne zeul tutelar al românilor.
Asemenea Luceafarului, el a aparut pe bolta literelor românesti la o rascruce de drumuri si de timpuri. Totul se rezuma la cuvântul modernizare. Modernizarea limbii, iesirea ei din ciunismul si pumnismul timpului, aplecare spre productiile populare, spre limba poporului care se articuleaza cu limba literara. Vine apoi Junimea care ridica limba din marasmul productiilor de duzina si-i scoate la iveala pe Slavici, Caragiale, Eminescu si Creanga. Nu întâmplator unul e romancier, altul dramaturg, altul poet si ultimul povestitor. Patru genuri în care literatura româna exceleaza.
Complexitatea proteica în opera lui Eminescu te întâmpina pretutindeni. El cauta mereu , , cuvântul ce exprima adevarul” într-o fuga melodica fara precedent. Ridica erosului cele mai frumoase versuri din literatura româna. Eminescu descopere lumea așa cum este, aceasta este revelația noastra când îi citim opera. Fenomenul Eminescu a fost unic, de la el încoace poezia se scrie altfel. Ba chiar putem sa spunem ca adevarata poezie începe cu Eminescu.

Ion Ionescu-Bucovu 10 ianuarie 20012

Categoria: Versuri melodii

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 183

Articole similare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Scop

Scopul acestui portal este de a oferi gratuit cititorilor literatura stiintifica de calitate. Materiale libere de circulatie: carti, articole, studii de specialitate sunt oferite de catre cadrele didactice din invatamantul superior si preuniveristar, cercetatorii atestati.

Cauta

cuvant:

Contact Us

Loading time: 0.02 sec(s)