Rectorul Universitatii din Craiova, Dan Claudiu Danisor, a afirmat, in cadrul festivitatii de deschidere a noului an universitar, ca universitatea are probleme in a angaja personal didactic, intrucat cei mai buni absolventi sunt recrutati de mediul economic,
"Suntem atat de cautati in multe specializari, incat noi avem probleme de angajare a personalului didactic. Nu mai reusim sa recrutam asistenti universitari, pentru ca partenerii nostri ne iau cei mai buni absolventi. Asta dovedeste ca Universitatea din Craiova este o universitate care promoveaza calitatea, o universitate performanta care, in plina criza economica si sociala, reuseste sa creasca", a spus Danisor. Potrivit acestuia, numai in anul 2015 Universitatea a derulat proiecte europene in valoare de peste 32 milioane euro. "Universitatea a realizat o strategie aprobata de Senatul Universitatii pentru a le oferi studentilor nostri conditii de invatatura din ce in ce mai bune, pentru a reusi sa oferim profesorilor si cercetatorilor nostri laboratoare din ce in ce mai performante, pentru a reusi sa strangem legaturile noastre cu partenerii din mediul economic si social, pentru ca atunci cand ies din Universitate, sa isi gaseasca locuri de munca in conformitate cu calificarea superioara pe care o au", a mai afirmat Dan Claudiu Danisor. [...]
Categoria: Stiri educatie
Cuvinte cheie:
Adaugat in: Oct 2, 2015
Vizualizari: 321
Scopul acestui portal este de a oferi gratuit cititorilor literatura stiintifica de calitate. Materiale libere de circulatie: carti, articole, studii de specialitate sunt oferite de catre cadrele didactice din invatamantul superior si preuniveristar, cercetatorii atestati.