Gura ei aștepta sarutul.

Gura ei astepta sarutul, lacrimile ei erau o chemare a fericirii, inima ei se zbatea înca, prinsa în plasa copilariei si totul a fost curmat de un glont, de o ardere intensa care a pornit glontul, de mult trupul ei zace inutil în pamânt, sufletul ei este departe, mâna care a tinut pistolul, scrie azi despre trecut, desprte dreptate si neaga istoria fetei moarte.


Nu te teme, si-a spus, vântul sorbea din caldura trupului sau, nu te teme, si-a spus, tremura ca o stea tot mai înalta deasupra pamântului. Memoria nu face zgomot ca si mortii, împuscaturile sunt amortizate, focurile s-au stins, dar nu este întineric, memoria este fiica Luminii, asa cum si mortii pe care îi iubesti sunt tesaturi fine de lumina.


Cine a zvântat sudoarea celor dusi la executie? Cine i-a privit în ochi cu ochii milei? Cine le-a pus degetul pe bizele în murmur? Cine a oprit executia, a dat la o parte teava flamânda a pustii, a ridicat batrânul, femeia, copilul? Toata treaba au dus-o la capat tragaciul si glontul plecat fara gânduri si fara întoarcere. În rest nu era nimeni.

BORIS MARIAN

Categoria: Versuri melodii

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 571