Stau, ma uit la ceruri, în a lor senin
Trista mea vedere uimit rataceste.
Ma uit si la soare: de lumina plin
El încalzind lumea pururea luceste.

Dar soarele, cerul nu sunt departate,
Iar legea naturii pe om a oprit
Cu tarna-mpreuna sa poata strabate
Mai sus decât este el înmarginit.

Privesc mândrul vultur cum se-naripeaza,
Cum fâlfâie-n aer zburând peste nori;
Cum falnic raspica a soarelui raza,
Se urca, se pierde din ochi muritori.

O! Atunci mâhnirea sufletu-mi apasa,
Atunci îmi plec capul si adânc oftez:
Omule! fiinta slaba, ticaloasa,
De ce dupa vultur nu poti sa urmezi!

Dar de-odata gândul în mine rasare
Ca un fulger iute, ce e plin de foc,
Se-nalta la ceruri, trece peste soare,
Si cu neastâmpar cata în alt loc.

Toate le cuprinde, toate le masoara,
Afla a lor timpuri, regule si curs,
Plin de nemurire mai departe zboara
La poarta veciei, la cel nepatruns!

Categoria: D

Cuvinte cheie:

Adaugat in: Nov 5, 2012

Vizualizari: 659